Lansarea navei Starship ar putea avea loc pe 14 martie, dacă primeşte toate aprobările.

sursa: SpaceX

Viitoarea misiune va fi complet diferită faţă de celelalte două. Ea va avea obiective mai ambiţioase şi mai numeroase…

„deschiderea și închiderea ușii de încărcare utilă a navei Starship, o demonstrație de transfer de propulsor în timpul fazei de coastă a etapei superioare, prima reaprindere a unui motor Raptor în spațiu și o reintrare controlată a Starship”

spun cei de la SpaceX

SpaceX dezvoltă Starship pentru a ajuta omenirea să se stabilească pe Lună și Marte, precum și să realizeze o varietate de alte operațiuni de explorare. Vehiculul din oțel inoxidabil, cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată, este proiectat pentru a fi reutilizabil complet și rapid.

Starship a zburat până în prezent în două misiuni de testare, ambele de la baza Starbase a SpaceX, din sudul Texasului.

La primul zbor, în aprilie 2023, cele două stagii ale navei nu au reușit să se separe așa cum era planificat. Aşadar, vehiculul a fost detonat în mod intenționat la aproximativ patru minute după lansare.

Starship a funcționat mult mai bine la cel de-al doilea zbor, lansat în noiembrie 2023. Vehiculul a obținut o ardere nominală a motorului în prima etapă, iar cele două stagii ale sale s-au separat conform programului.

Imagini de la al doilea zbor test al Starship/sursa: SpaceX

Stagiul superioar a explodat la aproximativ opt minute după lansare, în timpul unei evacuări de oxigen lichid. Probabil că acest lucru nu s-ar fi întâmplat într-un zbor operațional, spune fondatorul și CEO-ului SpaceX, Elon Musk.


ELICOPTER PRĂBUŞIT PE PLAJA HONOPU DIN HAWAII

CAMIOANE STRIVITE DE BOLOVANI DUPĂ O ALUNECARE DE TEREN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Prins de radar cu 199 de kilometri la oră pe DN6H, în Giurgiu
Next post Simona Halep a plecat la primul turneu după revenirea în tenis