Unul dintre cele mai ușor de recunoscut semne ale propagandei rusești este folosirea obsesivă a etichetelor „fasciști” și „naziști”. Această strategie nu este nouă; are un trecut de aproape un secol, fiind parte a retoricii oficiale sovietice încă din perioada interbelică și, mai ales, după Al Doilea Război Mondial.
Antifascismul sovietic – între realitate și propagandă
Este adevărat că Uniunea Sovietică a avut un rol major în înfrângerea Germaniei naziste în 1945, iar sacrificiile umane au fost colosale. Antifascismul a devenit o parte fundamentală a identității de stat a URSS, fiind cultivat intens în educație, cultură și politică externă. Totuși, această „moștenire antifascistă” nu a fost doar comemorare, ci și un instrument de putere: orice adversar politic, intern sau extern, putea fi stigmatizat drept „fascist”.
De exemplu, în timpul Războiului Rece, Occidentul capitalist era descris constant drept „fascist” sau „imperialist fascist”, indiferent de realitatea politică. Termenul devenise o armă retorică menită să justifice atât represiunea internă, cât și politica externă expansionistă a Moscovei.
„Denazificarea”, eticheta veche în haine noi
Aceeași strategie o vedem astăzi în cazul Ucrainei. Kremlinul justifică agresiunea militară prin obiectivul declarativ de „denazificare”, deși în realitate vorbim despre un stat democratic, cu o conducere aleasă prin vot, condusă de un președinte de origine evreiască. Retorica însă funcționează în plan intern: populația rusă, educată de generații întregi să creadă că „fascismul” pândește din Vest, poate fi mobilizată emoțional în jurul acestei narațiuni.
Oamenii rușilor, vectori de influență mascați
Ceea ce trebuie să înțelegem este că „oamenii rușilor” nu sunt mereu cei care se declară pe față prieteni ai Moscovei. Din contră, agenții de influență preferă să se prezinte drept voci pro-europene, pro-democratice, aparent aliniate cu valorile occidentale. Astfel câștigă credibilitate și pot acționa subtil.
Arma lor principală este diviziunea. Prin folosirea repetată a etichetelor „fascist”, „nazist” sau, în cazul României, „legionar”, ei seamănă neîncredere și ură în interiorul societății. Oricine nu le împărtășește poziția devine suspect, stigmatizat, marginalizat. În acest fel, comunitatea este slăbită din interior, exact așa cum își propune propaganda rusă.
Retorica antifascistă a Rusiei nu mai are legătură cu realitatea istorică, ci cu un mecanism cinic de manipulare. Din arma cu care URSS justifica expansionismul în Războiul Rece, a devenit astăzi pretextul prin care Kremlinul își acoperă agresiunile și își cultivă rețelele de influență.
Adevărata țintă nu este doar Ucraina sau Occidentul în general, ci coeziunea socială a fiecărei națiuni. Când suntem împărțiți și suspicioși unii față de alții, devenim vulnerabili. Iar vulnerabilitatea noastră este cea mai mare victorie a propagandei ruse.
Citeşte şi…
Marea Britanie şi-a retras ambasadorul din SUA, legături cu Epstein
Un cunoscut cartel mexican îşi antrenează membrii în Ucraina
