Accident feroviar grav în Cehia după ce un tren de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă.
Trenul de pasageri, operat de RegioJet, călătorea de la Praga la Kosice, în estul Slovaciei, scrie Reuters. În apropiere de localitatea Pardubice, acesta a intrat în coliziune cu un tren de marfă. În urma coliziunii 4 persoane și-au pierdut viața și peste 20 au fost rănite. Dintre răniți, trei se află în stare gravă.
La bordul trenului se aflau nu mai puțin de 300 de pasageri. Zeci de echipaje de intervenție au sosit la fața locului pentru a acorda sprijin victimelor și pentru a asigura zona. Cel puțin un vagon de pasageri a ieșit de pe șine în urma impactului.
Trenul de marfă transporta carbură de calciu, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Din fericire, primele două vagoane erau goale, astfel că nu au existat scurgeri de substanțe chimice. Autoritățile au anunțat că o anchetă se află în curs pentru a stabili cauzele accidentului.
Citește și…
ACCIDENT GRAV ÎNTRE UN AUTOTURISM ȘI O MOTOCICLETĂ ÎN CAPITALĂ