
Accident frontal grav pe DN21, în Însurăței, cartier Dropia: doi șoferi încarcerați, unul declarat decedat, celălalt transportat conștient la spital
Un accident rutier grav s-a produs vineri seară pe DN21, în zona localității Însurăței, județul Brăila, la doar câteva ore după un alt incident petrecut pe același drum. Două autoturisme s-au ciocnit frontal în cartierul Dropia, iar ambii conducători auto au rămas încarcerați în urma impactului.
La locul accidentului au intervenit de urgență echipaje de pompieri, ambulanțe și un echipaj SMURD. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, alerta a fost primită la ora 20:32, iar Garda de intervenție Însurăței s-a deplasat imediat la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost trimisă și o autospecială de descarcerare de la Detașamentul 2 de pompieri Brăila.
„Garda de intervenție Însurăței acționează la un accident rutier produs pe raza localității Însurăței, cartier Dropia, unde două persoane sunt încarcerate”, a transmis colonelul Ștefan Stoian.
La intervenție au participat și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Brăila, dintre care una cu medic. Pompierii au reușit să extragă unul dintre conducătorii auto, acesta fiind preluat inițial de echipajul SMURD. Ulterior, victima a fost transferată într-o ambulanță SAJ cu medic și transportată la Spitalul de Urgență Brăila. Bărbatul este conștient și primește îngrijiri medicale. Din păcate, pentru celălalt șofer, rămas încarcerat în autoturism, medicii nu au mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat după extragere.
În urma accidentului, traficul rutier pe DN21 a fost complet blocat în zonă, circulația fiind reluată doar după finalizarea intervenției echipajelor și efectuarea cercetărilor la fața locului. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragicul accident.
CITEŞTE ŞI…
Un autoturism a luat foc în mers, în Piaţa Rahova din Capitală
ISJ Vrancea: Elevii blocaţi în Dubai vor primi absenţe
Atacul asupra Iranului: Escaladare militară și criză energetică
Amprenta de carbon: responsabilitate personală sau mecanism de control global?