Cei doi bărbați erau căutați de polițiști după ce au furat bunuri din mai multe imobile

Doi bărbați, ambii în vârstă de 56 de ani au fost prinși de polițiști chiar când dădeau o spargere. Cei doi tocmai furaseră dintr-un imobil din Sectorul 5 materiale din cupru.

imagini Poliția Română

Bărbații erau căutați de luna trecută de polițiști. Ei erau bănuiți că au mai furat din alte trei imobile bunuri în valoare de aproximativ 220.000 de lei.

Cei doi valorificau bunurile furate la un centru de colectare. Polițiștii au reușit să recupereze o parte din bunurile furate și le-au predat proprietarilor.

Bărbații sunt acum cercetați pentru furt calificat.

Bănuiții au fost imobilizați și conduși la audieri. În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, față de aceștia a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

precizează într-un comunicat Poliția Capitalei

Citește și… HOȚI DE LEMNE CARE FURAU CU AJUTORUL UNUI ANGAJAT DIN DOMENIUL SILVIC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous post Prima lege din lume care vizează AI-ul a fost aprobată
Next post Florin Salam, ridicat de polițiști pentru că nu și-ar fi onorat cântările