Doi tineri, dintre care unul minor, au ajuns la spita în urma unui grav accident rutier în județul Giurgiu
Un accident rutier grav a avut loc azi-noapte în localitatea Ogrezeni. Un autoturism s-a răsturnat pe carosabil, necesitând intervenția urgentă a autorităților. Doi tineri au fost răniți în urma incidentului. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal. Aceștia au acționat cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, două ambulanțe SAJ și echipaje de poliție au ajuns rapid la locul accidentului.
Persoanele rănite sunt un tânăr de 20 de ani și un băiat de 15 ani. Echipajele medicale i-au preluat și i-au transportat la spitale din București pentru îngrijiri suplimentare. Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea incendiilor și au repus autoturismul pe roți. Cazul a fost preluat de Poliție pentru investigații suplimentare. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
Citește și…
Urmărire ca-n filme pe străzile Constanței: copil de 13 ani la volan