Mai multe personalități din cultură, educație și sport au fost decorate de Casa Regală a României.
Ceremonia în care Casa Regală a decernat medaliile a avut loc luni, în Sinaia, la Castelul Peleș. Printre personalitățile decorate s-a numărat fosta canotoare Elisabeta Lipă, care a primit medalia de Înalt Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei pentru Federația Română de Canotaj. În cadrul ceremoniei, a mai fost decorat, printre alții, regizorul și scenaristul Stere Gulea. Acesta a primit din partea Majestății Sale Principesa Margareta medalia Nihil Sine Deo.
Asociația Culturală Româno-Germană Athenäum a primit medalia Crucea Casei Regale, care a fost recepționată de vicepreședintele asociației, doamna Johanna Bos.
Prof. Dr. Anton Sculean a fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Ofițer. Acesta este directorul executiv al Școlii de Medicină Dentară și președintele Departamentului de Paradontologie al Universității din Berna, Elveția.
Citește și…
Show în faţa presei în timpul unei razii rutiere în Capitală(VIDEO)