Un bărbat a murit, iar o femeie și un copil au fost răniți în urma unui incendiu în Capitală.
Incendiul s-a produs în apartamentul situat la etajul 7 al unui bloc de pe Şoseaua Olteniței din Capitală. În apartament se aflau la momentul izbucnirii incendiului un bărbat, o femeie şi un copil. Flăcările au cuprins rapid locuința de aproximativ 50 de metri pătrați. Peste 30 de persoane au fost evacuate din bloc în urma izbucnirii incendiului.
Pompierii sosiți la fața locului au reuşit să lichideze incendiul în mai puțin de o oră. Din păcate, bărbatul din apartament a suferit arsuri prea grave pentru a rămâne în viață şi a fost declarat decedat. Femeia şi copilul au suferit arsuri superficiale şi au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, cei doi au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Cauzele incendiului sunt în curs de investigare, însă există indicii că acesta ar fi izbucnit de la un aparat de aer condiționat.
Citeşte şi…
Un bărbat și fiica acestuia de 6 ani s-au înecat în râul Timiș
Un tânăr a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac în Arad