Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj RoAlert, pentru localităţile de la graniţa cu Ucraina, după ce armata rusă a atacat regiunea Odesa.
Armata rusă a atacat cu rachete zona portului Ismail, din apropierea graniţei cu România. Din această cauză, DSU a emis un mesaj RoAlert pentru localităţile româneşti de la graniţă. Mesajul îi îndemna pe oameni, ca în lipsa unui adăpost, să rămână în case şi să stea departe de pereţii exteriori şi de geamuri.
Mai multe explozii au putut fi auzite, după miezul nopţii, de pe malul românesc al Dunării.
Atacul rusesc a venit ca ripostă la atacul cu rachete al armatei ucrainene. Acesta din urmă a avut loc cu două ore mai devreme asupra oraşului Sevastopol. Partea rusă a raportat că a distrus 10 rachete de croazieră Storm Shadow. Alte rachete au lovit o clădire de birouri din zona centrală a oraşului.
În urma atacului ucrainean asupra oraşului Sevastopol, o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 4 au fost rănite.
Citeşte şi… Atac terorist la Moscova: Peste 100 de morţi şi sute de răniţi