Un tânăr din Piatra Neamț a fost prins de două ori în aceeași noapte sub influența drogurilor în timp ce conducea un autoturism.
Totul s-a întâmplat în noaptea de 26 aprilie în municipiul Piatra Neamț. Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost prins prima oară de polițiști în jurul orei 01:45 pe strada Mihai Eminescu. Polițiștii l-au testat pentru droguri, test la care a ieșit pozitiv. Ulterior tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. De asemenea oamenii legii i-au suspendat dreptul de a conduce și i-au făcut dosar penal.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 5, polițiștii au oprit un autoturism la volanul căruia se afla același tânăr. Oamenii legii l-au testat din nou, iar rezultatul a fost același. Astfel, tânărul s-a ales cu un nou dosar penal pentru conducere fără permis. De data aceasta însă, procurorii au dispus reținerea tânărului de 22 de ani pentru 24 de ore.
Citește și… ACCIDENT MORTAL ÎN SUCEAVA, DOUĂ PERSOANE AU MURIT