
Atacuri ale urșilor pe Transfăgărășan: Turistă din Ucraina mușcată de un urs pe Transfăgărășan, în Argeș.
Luni seara, în jurul orei 18:30, o turistă din Ucraina a fost mușcată de un urs în localitatea Arefu, situată pe Transfăgărășan. Tânăra a suferit o plagă mușcată la picior și a fost preluată de un echipaj SMURD pentru a fi transportată la spital. Incidentul a avut loc la scurt timp după ce, cu două săptămâni în urmă, un alt turist a fost atacat în aceeași zonă.
Primii care au ajuns la fața locului au fost jandarmii montani, care i-au oferit primele îngrijiri medicale tinerei. Datorită barierelor de comunicare, jandarmii nu au reușit să obțină detalii despre circumstanțele în care a avut loc atacul, deoarece turista nu vorbea limba engleză.
Echipajul SMURD a sosit rapid și a confirmat că victima prezenta răni la piciorul drept. Tânăra era conștientă și cooperantă în momentul transportului spre spital.
Incident anterior cu un turist bulgar
Un alt caz similar a avut loc recent, când un turist bulgar în vârstă de 45 de ani a fost atacat de un urs în zona barajului Vidraru, pe Transfăgărășan. Bărbatul, aflat în mașină cu familia sa, a încercat să fotografieze animalul, moment în care ursul s-a repezit la el și l-a mușcat de mai multe ori de mâna stângă.
După atac, turistul a ajuns la postul de jandarmerie de la baraj, unde un jandarm a solicitat ajutorul prin apelul la 112. La sosirea ambulanței, bărbatul era conștient și cooperant, conform informațiilor furnizate de ISU Argeș.