Panică în Moldova Nouă după ce un autobuz plin cu copii a luat foc.
Un autobuz plin cu copii care mergeau la școală a luat foc în localitatea Moldova Nouă, județul Caraș-Severin. Șoferul autobuzului a simțit miros de fum, a oprit autobuzul și a evacuat de urgență cei 30 de copii aflați la bord. La scurt timp, vehiculul a fost cuprins de flăcări.
De vină pentru producerea incendiului ar fi o problemă tehnică. Pompierii sosiți la fața locului au stins repede vâlvătaia. Ei fac acum cercetări pentru a determina cu exactitate ce a dus la producerea incendiului. Din fericire nimeni nu a fost rănit în acest incident.
Citește și… INCENDIU PUTERNIC DE VEGETAȚIE ÎN HUNEDOARA